RSS
 

Archive for februarie, 2013

O ştire pentru iubitorii de produse “bio”…

28 Feb

O ştire pentru iubitorii de produse “bio”…
Azi avusei o discuţie amplă cu un personaj care îşi asigură cele necesare gurii doar din surse “bio”. Adică de pe rafturile super-marketurilor dedicate acestui tip de produse. Fooarte scumpe de altfel!…
Lui nu-i prieşte apa purificată osmotic (“n-are nici un gust, am luat de la un client de-al tău, o ştiu!” pentru că îşi cumpără “evian” şi “carpatica”…
“Polițiștii au descoperit o rețea care a introdus pe piață peste 700.000 de tone de bunuri false în câțiva ani, cu o valoare de peste 220 de milioane de euro.
Produsele de bază erau cumpărate din România și din Italia, iar ulterior erau “transformate”  în produse bio cu ajutorul unor documente false. Marfa astfel obținută era revândută la prețuri avantajoase (chiar de până la patru ori mai mari) în Italia, Olanda, Germania, Spania, Franța, Belgia, Ungaria, Austria și Elveția, prin intermediul unei rețele de angrosiști”…
Dacă în Italia, Olanda, Germania, Spania, Franța, Belgia, Ungaria, Austria și Elveția – ţări cu pretenţii legislative, produsele “bio” sunt falsificate, ce să mai zicem de România?!?…

 

patria minciunii

28 Feb

România a devenit “patria” bolilor de tot felul şi a minciunilor de tot felul.
Ieri Regina Angliei era oripilată de faptul că a mâncat carne de cal importată din România – o împietate extremă într-o ţară care are un cult pentru Cal, azi auzim că românii de rând primesc de la laboratoarele de analize veterinare confirmarea faptului că au cumpărat din supermarketuri vrăbioară de … cal!
Am văzut într-o postare precedentă cum că situaţia apei îmbuteliate mincinoase vândute în super-magazinele astea e şi mai şi!…
Deunăzi, un domn profesor mă întreba:
“Da de ce domnule Dan nu pot cumpăra filtrul ăsta din magazin, din market de-acolo de unde îmi iau toate cele necesare? Ca ce (!!!) chestie să vii dumneata să-mi vinzi aparatu ăsta de apă acasă?”
“Pentru că există şi o ALTFEL de vânzare – aceea DIRECTĂ. Vânzarea/cumpărarea în care eşti INFORMAT de oameni instruiţi atent de firmele Responsabile pentru portofoliul lor de clienţi. Eu te ajut SĂ ŞTII CE CUMPERI!”…
Dar despre toate astea într-o postare viitoare mai amplă. Deocamdată constat şi eu, precum toţi cei care mai au mintea limpede, că Minciuna e la ea acasă în supermarketurile noastre – ălea lăudate de domnul profesor “ştiutor de toate şi de nimic”…

 

din vârful tastelor…

26 Feb

Spuneam deunăzi că îmi ţin un jurnal unde am obicei să consemnez anticipaţiunile personale pe care le mai fac uneori unora sau altora.
Ştiind câte ceva despre sensul boalelor omeneşti şi despre năravurile cele mai des întâlnite ale acestora, poţi, având la temelie ceva experienţă medicală de lucru la capu’ bolnavului, să-ţi dai seama încotro o ia viaţa unuia sau altuia.
Despre chestiunile astea fizio-patologice, am în pregătire un material video ff interesant şi mai ales util. El va fi expus într-o viitoare disertaţie – mai înspre primăvară când se va reuni staful Academiei de Rouă.
Acuma am să spun doar că azi noapte mă sună nevasta unuia de vreo patruzeci de ani care m-a trimis la plimbare în urmă cu vreo trei ani atunci când i-am povestit despre apa minerală, pietrele la fiere şi apa purificată.
I-am arătat atunci câteva din colecţia personală şi m-a făcut mincinos spunându-mi că sunt “un păcălici jalnic care arată proştilor nişte pietre de râu minţindu-i că-s de la rinichi sau de la fiere doar ca să-şi vândă un filtru de apă”…
Azi-noapte s-a trezit cu o durere crâncenă de burtă, a început să verse “venin” apoi s-a albit la faţă şi a început “să transpire ca potopu de ploaie”. Sunat, maşină, spital, chirurgie, sală de operaţie…
Ca să nu vă oripilez vreau doar să vă spun că azi chirurgul i-a scos o piatră aproape IDENTICĂ cu acelea pe care i le-am arătat cândva.
Îl întrebai privind la furtunele care îi ieşeau din abdomen şi atârnau pe la marginea patului:
“Acuma cine-i frate mincinosu şi ăl care prosteşte oameni? Eu care ţi-am spus onest cum stă treaba cu apa de la Izvoru Minciunilor sau tu care te-ai minţit pe tine şi care ai prăpădit azi banii puşi deoparte pentru facultatea fetei tale?”
Nu mi-a răspuns pentru că abia vorbea de durere de cap.
“De la anestezie te doare capul, i-a spus asistenta. Să îi aduci să bea lichide multe neîndulcite să pişe anestezicul ăla, bine? mi-a spus împingând masa cu rotile pe care erau stivuite cutiile de inox cu instrumentele chirurgicale cu care îi schimbase pansamentul şi flacoanele cu tincturi şi rivanol”.
“E bună apa purificată?” o întreb şi eu ca să-i aduc aminte tâmpitului că m-a umilit atunci când nu-l durea nimic.
“Păi mai întrebi?”…

O parte a colecţiei mele de pietre extrase din rinichi şi colecist…

 

 
No Comments

Posted in apa

 

din vârful tastelor…

26 Feb

din vârful tastelor…
Era aşezată pe una din băncile de muşama gri de pe holul plin cu bolnavi. Nu îmi aminteam cine e, dar îmi stârnea vagi amintiri din copilărie.
Mă opresc în dreptul ei mă uit senin la faţa străbătută de riduri adânci şi caut printre chipurile vechi aşezate în rafturile memoriei.
Da, îmi amintesc.
E din “neamurile” care veneau, dintr-un sat de departe, o dată pe an, atunci când bunicu – la Sân Petru, făcea mâncare pentru toţi finii şi nepoţii lui iar aceştia lăsau într-o cameră o mulţime de pâini şi “plocoane”.
Nici ea nu m-a recunoscut: au trecut mai bine de 35 de ani de-atunci iar timpul păstrează alte chipuri în mintea actuală.
“Săru-mâma fină!” îi zic fericit că mi-am adus aminte.
Se uită prudent înspre mine apoi în lături crezând că-i vorba “de alta”.
Oamenii de lângă ea, – majoritatea tot “de la ţară”, sprijină şi ei cu câte un sfert de bucă banca medicinală joasă îmbrăcată în muşama gri crăpată de vreme. Ca ridurile lor de pe frunte.
“Saru-mâna!” îmi răspunde şoptit bătrâna nevrând parcă să tulbure tăcerea celorlalţi pacienţi de la uşă.
“Ce-i cu mata pe-aci, venişi la reţetă?”
“Nu ştiu mumă al cu-i eşti matale, c-am îmbatrânit şi nu prea mai am ţânere de minte”
Îi spun ce îmi aduc aminte iar ea se apleacă să îmi pupe mâna spre mirarea oamenilor şi uimirea mea.
“Stai cuminte că nu-s popă” îi spun.
“Mumă, îmi zice, mata n-ai de un să ştii. Mi-au murit copii de cancer iar acu trage să moară şi fata a de-a mai ramas dupa ei. Doar pe ea o mai am pe lumea asta.
Învaţă.mă mata ce să mai fac să nu-mi moară şi asta. Îi dau zâlele mele ale de le mai am numa să-i fie ei bine. Ş-aşa dupa ce moare ea, m-a duc şi eu dupa ea. Că n-am la ce mai trai. Învaţă-mă cum să fac s-o mai văd sănătoasă!” mă roagă ţinându-mă strâns de încheieturile mâinilor şi privindu-mă în ochi.
Mă uit lung la ochii aceia limpezi şi atât de cuminţi şi brusc simt că mă aflu într-o anticameră a morţii. Comune. Dintr-un LAGĂR nedeclarat.
Simt că cineva, nevăzut ne fură aţa de pe ghem-şi mie şi ei, fără să băgăm de seamă.
Simt că nu-s cu nimc mai breaz ca muierea asta apărută din străfundurile copilăriei ăleia fericite şi nepăsătoare.
Şi-mi vine să plâng de milă  De mila mea şi a femeii ăsteia.
“Nu ştiu cum să te ajut fină” îi spun cu reală părere de rău.
Încerc să găsesc niscaiva vorbe de consolare, cam cum ar fi vorbit bunicul atunci când le spunea câte ceva tuturor celor ce plecau de la el.
Da nu găsesc nici măcar una mai potrivită.

Urmele nevăzute ale mâinilor crăpate au rămas ca nişte cătuşe ale neputinţei pe încheieturile mâinilor mele.
Moartea surâde liniştită de undeva dintre băncuţele cu picioare de metal, îmbrăcate în muşama gri crăpată.
Ca şanţurile de pe frunţile oamenilor înneguraţi la chip.

 

4 cuvinte

25 Feb

O doctoriţă din Statele Unite a avut curiozitatea să afle care sunt cele mai des folosotite cuvinte de către oamenii aflaţi în stadiul terminal (înainte de moarte).
Ei se adresau celor dragi iar aceste 4 cele mai des întâlnite cuvinte sunt:
“Iartă-mă!”
“Te iubesc!”
“Mulţumesc!”
“Te iert!”
Cartea în care sunt descrise şi comentate aceste situaţii se numeşte The Four Things that Matter Most (Cele ce patru lucruri, care contează cel mai mult) iar autoarea este dr. Ira Byock…