RSS
 

din vârful tastelor…

26 Feb

Spuneam deunăzi că îmi ţin un jurnal unde am obicei să consemnez anticipaţiunile personale pe care le mai fac uneori unora sau altora.
Ştiind câte ceva despre sensul boalelor omeneşti şi despre năravurile cele mai des întâlnite ale acestora, poţi, având la temelie ceva experienţă medicală de lucru la capu’ bolnavului, să-ţi dai seama încotro o ia viaţa unuia sau altuia.
Despre chestiunile astea fizio-patologice, am în pregătire un material video ff interesant şi mai ales util. El va fi expus într-o viitoare disertaţie – mai înspre primăvară când se va reuni staful Academiei de Rouă.
Acuma am să spun doar că azi noapte mă sună nevasta unuia de vreo patruzeci de ani care m-a trimis la plimbare în urmă cu vreo trei ani atunci când i-am povestit despre apa minerală, pietrele la fiere şi apa purificată.
I-am arătat atunci câteva din colecţia personală şi m-a făcut mincinos spunându-mi că sunt “un păcălici jalnic care arată proştilor nişte pietre de râu minţindu-i că-s de la rinichi sau de la fiere doar ca să-şi vândă un filtru de apă”…
Azi-noapte s-a trezit cu o durere crâncenă de burtă, a început să verse “venin” apoi s-a albit la faţă şi a început “să transpire ca potopu de ploaie”. Sunat, maşină, spital, chirurgie, sală de operaţie…
Ca să nu vă oripilez vreau doar să vă spun că azi chirurgul i-a scos o piatră aproape IDENTICĂ cu acelea pe care i le-am arătat cândva.
Îl întrebai privind la furtunele care îi ieşeau din abdomen şi atârnau pe la marginea patului:
“Acuma cine-i frate mincinosu şi ăl care prosteşte oameni? Eu care ţi-am spus onest cum stă treaba cu apa de la Izvoru Minciunilor sau tu care te-ai minţit pe tine şi care ai prăpădit azi banii puşi deoparte pentru facultatea fetei tale?”
Nu mi-a răspuns pentru că abia vorbea de durere de cap.
“De la anestezie te doare capul, i-a spus asistenta. Să îi aduci să bea lichide multe neîndulcite să pişe anestezicul ăla, bine? mi-a spus împingând masa cu rotile pe care erau stivuite cutiile de inox cu instrumentele chirurgicale cu care îi schimbase pansamentul şi flacoanele cu tincturi şi rivanol”.
“E bună apa purificată?” o întreb şi eu ca să-i aduc aminte tâmpitului că m-a umilit atunci când nu-l durea nimic.
“Păi mai întrebi?”…

O parte a colecţiei mele de pietre extrase din rinichi şi colecist…

 

 
No Comments

Posted in apa

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply