RSS
 

din vârful tastelor…

02 Mar

Sunt întrebat de unul şi de altul despre motivele pentru care un timp (ultimele luni am fost “cam absent”) am lipsit din peisajul acvatic local şi naţional.
“N-am lipsit, le spun. Am stat şi am observat. Am învăţat de la unii şi de la alţii de-ale bune dar şi de-ale rele”.
Îmi amintesc de pildă, de o întâlnire periodică cu clienţii proprietari de echipamente de purificat apa din zonă şi directorii din Bucureşti.
În sala luxoasă a unui restaurant erau înşirate pe vreo trei mese câteva echipamente în timp ce în sală era o criză acută de scaune.
Unul din clienţii care aveau câteva echipamente (la timpul acela un astfel de purificator bătea spre 50 de milioane- BANI BUNI !), aşadar clientul cu pricina – doctor renumit şi stimat, s-a aşezat pe singurul scaun care mai era liber – scaunul directoarei aterizate cu limuzina ei de lux din Bucureşti.
Am văzut că îmi face semne insistent să mă duc la ea, în timp ce discutam cu o doamnă laborant-biolog despre apa purificată (doamna respectivă a plătit pe loc un astfel de echipament CHIAR ATUNCI!).
M-am scuzat la doamna biolog şi m-am dus să văd de ce era întărâtată bucureşteanca.
“Spune-i ăluia să se ridice de pe scaunul meu! Acum!”
Am rămas fix ca la dentist. Nu-mi venea să cred ce aud!
“Doamnă, i-am spus, eu îl cunosc pe acel om şi niciodată nu m-aş gândi cumva să-i spun sau să-l ridic de pe vreun scaun, fie şi al dumneavoastră pentru că mi-a salvat tatăl odată dintr-o criză dureroasă îngrozitoare şi îi voi purta respect şi recunoştinţă cât voi trăi.
Eu am să mă ridic şi am să stau ORICÂND şi ÎN ORICE ÎMPREJURARE ÎN PICIOARE în faţa dumnealui, fie şi pentru că este totuşi UN CLIENT.
Iar dacă cumva aţi uitat, EL ESTE CEL CE VĂ PLĂTEŞTE!
DUMNEAVOASTRĂ SUNTEŢI CHIAR ANGAJATA LUI!
Şi limuzina, şi friptura şi cafeaua, şi toate sclifoselile şi fandoselile tutelor pe care le clociţi sub aripi în birourile alea călduţe din Bucureşti!” sunt PLĂTITE din banii acelui DOMN.
Au mai urmat şi alte vorbe, însă esenţialul a fost acesta şi cred că nu mai are rost să continui.
Iată un ALT motiv pentru care am refuzat să colaborez cu astfel de specimene de “businesmani” de doi bani… va urma.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply