RSS
 

Instrumente magice acvatice …

05 Feb

Instrumentele rituale se pregătesc în aşa numita “săptămâna magică”. Dintre cele mai importante amintim:
-Cartea cu reţete magice, farmece, legări, incantaţii, reţete de leacuri din plante tămăduitoare, ritualuri, etc.
-Nuiaua sau Toiagul magic cu un cristal la un capăt şi argint la celălalt, ce simbolizează voinţa, energia, inteligenţa superioară şi Puterea magică. Este folosit în timpul rostirii descântecelor. Înainte de a fi folosit, toiagul trebuie descântat şapte zile de când se arată luna nouă. Iniţierea (Botezul) toiagului se face într-o noapte cu lună plină folosindu-se ceară de albine curată, anume tămâie şi… APĂ DE ROUĂ culeasă la miezul nopţii (se poate folosi şi apă de izvor sau de la o fântână). Toiagul este unul din cele mai vechi instrumente magice.
- Cuţitul cu mâner de lemn despicat la lumina lunii sau sâmceaua, simbolul dreptăţii.
-Ulcica de lut sau de cupru – simbolul vieţii veşnice, al fertilităţii este cel ce păstrează APA neîncepută ce va fi folosită în ritual.
-Cărţile de Tarot, Runele, beţişoarele Yi King, cubul magic, monezile de cupru cu găuri patrate, bobii, pietrele (sorţii), etc necesare pentru cunoaşterea trecutului, prezentului, viitorului.
-fusul mătura, lingura de lemn, ghiocul, sfoara, foarfeca, oase de pisică neagră pentru vizualizarea celor nevăzute, os de peşte pentru întoarcerea farmecelor date pe apă, punguţă de pământ de la capătul gropii unde a fost înmormântată o fată mare, os din pieptul unui cocoş negru care n-are nici măcar o pană albă şi care nu-i mai bătrân de un an (iadeş), furca cu doi dinţi (ursită într-un anume fel) cu care se “înţeapă” momâile celor dedaţi Minciunii, lacătul cu trei chei, sare descântată, grâu neîncolţit ţinut la priveghi, oglinda (în lipsa ei se foloseşte un pahar cu Apă de Rouă sau neîncepută sau o hârtie înnegrită cu cărbune din “lemnul lupilor”, vasul pentru ars tămâie şi buruieni alese, candela, lumânările – 12- colorate diferit, cuie de la un sicriu, craniu de lup sau de mort, fire de păr, legături, pământ de la mort, resturi de unghii, sânge, praf de pe “urmă”, urină, etc etc.
Un instrument foarte puternic este “vârtelniţa”: locul unde o apă curgătoare face un vârtej ca un VORTEX, unde se rostesc descântece anume şi unde se fac diferite ritualuri sau “legări” ale duşmanului …
Puţine vrăjitoare se încumetă să meargă la “vârtelniţă” deoarece APA are puteri uriaşe pe care ele le cunosc şi pe care se feresc să le trezească sau să le “supere”.
Există anumite zile (puţine) când se merge la “vârtelniţă” iar cei ce încearcă să deschidă acele porţi îşi pot pierde viaţa dacă greşesc rânduiala. Din acest motiv puţine vrăjitoare au curajul necesar să plece de-acasă noaptea la primul cântat al cocoşilor, în zilele când se deschid Porţile Iadului. Dacă însă reuşesc atunci să facă ce trebuie, puterile lor sporesc de cel puţin nouă ori.
Acestea vor putea trimite apoi cele mai grele blesteme şi vor reuşi cele mai puternice şi de nedezlegat vrăji – acelea “pe apă” sau “pe foc”…
Despre “Cercul Magic” şi rostul lui într-o postare viitoare…

 
No Comments

Posted in apa

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply